Fight and Flight

Iesirea de duminica

2012-01-23T11:25:00.036+02:00

Traseu: Iasi - Barnova (cu trenul) - Grajduri - Hadambu - Mogosesti - Iasi (cu microbuzul)

Participanti: Aurica, Ramiro, dl. Gicu, Bazil, Daniel si eu

Plecarea: ora 7 / Sosirea: ora 18

Kilometri parcursi (mai mult sau mai putin fortati de imprejurari) - 30

Vreme relativ frumoasa - petice de cer senin, soare pe alocuri, zapada mai multa decat in oras

Ora 8, gara Barnova

Mergem initial pe calea ferata

© Ramiro

Intampinam trenul de 8.30

Ram

Intram apoi in padure

Iesim in camp

© Ramiro

© Ramiro

Iar strabatem o padure

Ajungem la Grajduri (© Ramiro)

Continuam traseul, dl Gicu este in fata urmat de Aurica

© Ramiro

In departare se vede foarte vag releul de pe Bucium

Ne regrupam si iar ne risipim

Ramiro

Dl. Gicu

Aurica

Bazil

Eu (© Ramiro)

© Ramiro

© Ramiro

© Ramiro

Hai hui in zona Cheilor Bicazului

2012-01-09T11:27:00.060+02:00

Un traseu de cateva ore intr-o zona care nu-mi imaginam ca este atat de frumoasa... acum sunt nerabdatoare sa o vad primavara, si vara, si toamna.

Pe panoul indicator scria ca e un traseu de 1,5-2 ore. Noi l-am facut in aproximativ 4,5 ore, mergand incet si bucurandu-ne de peisaj, zapada si soare, cu multe ragazuri pentru fotografii.

Din Iasi plecat-am 8 - 4 fete (Ioana, Irina, Mihaela si eu) si 4 baieti (Catalin, Kojak, Mihai si Vlad), urmand ca in in Lacu Rosu sa ne intalnim cu Vali si Lus care petrecusera noaptea acolo, dupa o zi de dry tooling. Dupa revedere ne separam... fetele la drumetie, iar baietii, care sa se catere pe cascadele inghetate de pe Bicajel, care sa faca "Creasta estica" a Pietrei Altarului.

Noi plecam pe marcajul cu banda galbena ce ne duce prin si apoi pe deasupra Cheilor Bicajelului.

Ioana, Mihaela si Irina sunt usor zgribulite (ca si mine, de altfel)... e cam frig, dar ne-om incazi noi cand incepem sa urcam

Piatra Altarului

Faleza K2

Plecam in traseu de la Podul Ungurilor

Trecem puntea peste Bicajel

Perete "Tavanelor", vazut de pe pod

Ne continuam drumul prin padurea ce se rareste

E senin

Si e soare puternic

Vedem Ceahlaul in ultimul plan

Gasim un loc de popas

"Tavanele" din alt punct al traseului... nu inteleg ce sunt punctele negre din aer, ca sigur nu era lentila murdara

Peisaj de munte, iarna

Mergem catre lumina orbitoare

Dupa cum zice Ioana, mai mai sa crezi ca esti in Yosemite Park

Vedere catre abruptul stancos al Poienii Zanelor

Puntea, cu cele doua trunchiuri de copac ce se miscau, ne-a dat batai de cap si de inima la traversare

Niste chei... care or fi?

Innoire

O frunza ruginie ne ofera putina zapada

Si am revenit in Lacu Rosu - peretele Gradinii Zanelor

Suhardul

Peretele Postei

In Hasmas la inceput de an

2012-01-04T09:49:00.095+02:00

Mare bucurie in noul an... prima iesire la munte chiar din prima zi.

Printr-un concurs de imprejurari am reusit sa merg in Hasmas alaturi de prietenii mei Ioana si Catalin (ei nu au putut merge de pe 31 decembrie, asa cum si-ar fi dorit). Fara ei nici eu nu as fi putut ajunge...

Duminica, pe 1 ianuarie la ora 7, ieseam din Iasi cu destinatia Lacu Rosu. Lasam masina intr-o parcare din statiune si porneam la ora 10.30 pe banda albastra spre Poiana Alba unde stiam ca vom regasi alti prieteni ce petrecusera anul nou acolo, cel mai probabil la refugiul cel nou.

Atmosfera este foarte curata si, pe drum, Ceahlaul ni se dezvaluie foarte clar (©Ioana Cretu)

Peretele Suhardului, vazut din traseul nostru

In fundal Vf. Ciofronca

©Ioana Cretu

Ajungem la Piatra Potcoavei... in obiectivul meu nu incape decat o parte mica din bucata masiva de stanca

La putin timp dupa ce trecem pe langa Piatra Potcoavei zarim stalpul indicator din zona Poienii Albe si micul refugiu.

Pe banda albastra am venit noi... se pare ca am facut 8,6 km pana aici

In refugiu gasim ramasite de "asezare umana" (saci de dormit, rucsaci, mancare) semn ca prietenii nostri s-au adapostit aici... probabil sunt plecati la Piatra Singuratica. Mancam si noi cate ceva (e ora 15) si plecam la plimbare, in intampinarea celorlalti.

E innourat, in fata vf. Hasmasul Mare este invaluit de nori

Dupa aproximativ o ora ne reunim cu ceilalti... toti suntem bucurosi de revedere, mai ales in aceste conditii.

Pornim inapoi spre refugiu si ne oprim pentru cateva peisaje si portrete in lumina apusului, soarele ne face un cadou neasteptat.

Kojak

Irina si Ioana

Ioana

Vali

Cata si Cristina

Cata si Cristina iar

Cristina si Irina

Apusul incalzeste culoarea cerului

Norii se ridica si ne descopera partial vf. Hasmasul Mare

Ne continuam drumul

Soarele lumineaza Piatra Potcoavei

Fotografia mea favorita

Lumina scade...

si soarele apune... daca am fi ajuns cu 15 minute mai devreme...

©Ioana Cretu

Urmeaza o seara la refugiu, imbracati cu ce avem mai gros si mai calduros, claie peste gramada, cu vin fiert, supe, glume si planuri de iesiri viitoare.

©Vali Chiriac

©Vali Chiriac

In jurul orei 20.30 se da stingerea.

A doua zi, vremea este inchisa... daca am fi avut o dimineata senina, am fi mers pe varf

Ne pregatim de drum, am scos rucsacii

Vedere din fata refugiului

Noi, cei 7

Fotografie facute de Vali din noaptea anului nou... o noapte superba si senina

Ce bine se vede Orion (©Vali Chiriac)

Planurile noastre viitoare? Iesiri in m-tii Macin, m-tii Vrancei, m-tii Buzaului si Vulcanii noroiosi...

Fragmente de Maramures - Sacel, Sighetu Marmatiei, Sapanta

2011-12-28T14:05:00.151+02:00

In urma cu aproape o luna am vizitat in fuga si partial regiunea Maramuresului, intr-un itinerariu cu 2 tinte precise - localitatea Sacel, pentru ceramica cu radacini dacice si "Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei" din Sighetu Marmatiei.

Am plecat intr-o zi insorita (aproape primavaratica) de decembrie...

Ne-am oprit in Sacel si am vizitat "casa olarului" - atelierul familiei Tanase Burnar, singura din sat care inca mai pastreaza mestesugul olaritului, prilej cu care mi-am imbogatit colectia (si asa foarte extinsa) de ceramica.

Aici ne aflam in camera cuptorului care se pare ca are 500 de ani vechime

In trecerea rapida, ne oprim langa o poarta maramuresana, impresionanta prin dimensiuni si decoratiuni (doar una dintre miile care intampina vizitatorii in Maramures).

Detaliu decorativ si simbolic al portii

Vizitam a doua zi "Memorialul" (www.memorialsighet.ro), fostul penitenciar din Sighetul Marmatiei unde a fost aproape total exterminata elita politica interbelica romaneasca, transformat in muzeu din initiativa Anei Blandiana si a lui Romulus Rusan, primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului - o institutie a Memoriei, aflat nu intamplator pe strada Corneliu Coposu.

Valeriu Sterian - "Ruga", versuri Corneliu Coposu

Zidurile inchisorii de acum 30-40 de ani

"Omagiul detinutului politic" de Camilian Demetrescu

Din sala hartilor I

Din sala hartilor II

Din sala hartilor III

"Atunci cand justita nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate fi o forma de justitie" - Ana Blandiana

Fotografiile victimelor impanzesc peretii holurilor

'Drumuri prin Infern" - o aplicatie interactiva ce prezinta traseele prin inchisori a catorva dintre cei mai cunoscuti detinuti

Corneliu Coposu a avut o traiectorie intortocheata (desfasurata de-a lungul a 17 ani de detentie) careia i-a supravietuit

Mircea Vulcanescu a murit in inchisoarea de la Aiud

Si Nicolae Steinhardt a supravietuit regimului concentrationar, iar dupa eliberare a devenit Parintele Nicolae la manastirea Rohia

Din sala "Romania inchisorilor"

Din aceeasi sala, "Romania inchisorilor" - preotul Mihai Balica mentionat in text a fost var al bunicului meu

Din interior... ne aflam la etajul I

Celula in care a murit Iuliu Maniu

Poezii scrise pe bucati de panza

Mormant simbolic in centrul uneia dintre fostele celule

Sala "Femei in inchisoare"

O camera goala, rece si complet intunecata

Extrase din sala torturilor si tortionarilor I

Extrase din sala torturilor si tortionarilor II

Extrase din sala torturilor si tortionarilor III

Extrase din sala torturilor si tortionarilor IV - metode de tortura

Una din emblemele muzeului, "Cortegiul Sacrificatilor", grup statuar realizat de Aurel Vlad

Dupa mai bine de 3 ore petrecute aici (este necesar mult mai mult timp pentru a putea cuprinde si intelege intr-adevar tot ceea ce se afla in muzeu), plecam spre Sapanta, unde vizitam "Cimitirul Vesel" si una dintre cele mai inalte constructii de lemn din Europa, o biserica traditional maramuresana.

Una dintre crucile patinate de timp

Elementele decorative si cromatica vie sunt de influenta slava (Ucraina se afla la cativa kilometri)

Nu am putut fotografia integral biserica maramuresena cu turla sa inalta de 75m, obiectivul aparatului meu fiind fix, si a trebuit sa ma multumesc cu cateva detalii de imbinari ale lemnului, de altfel foarte frumoase si ingenioase.

Reveniti in Sighetul Marmatiei am vizitat si o alta atractie locala (dar neingrijita, aflata intr-o stare avansata de decadere), o locomotiva cu abur de inceput de secol XX.

Nu rezist tentatiei si urc

Duminica e ziua intoarcerii. Plecam destul de devreme din Sighet si avem parte de singura peripetie a excursiei.

Pentru ca venisem pe Valea Izei, hotaraseram ca vom cobori pe Valea Viseului (poate, poate reusim sa mergem si cu mocanita de la Viseu). Doar ca pornim pe aceeasi vale a Izei... Ne intoarcem spre oras si intrucat harta rutiera ne arata o mica scurtatura, mergem pe acolo. Nefericita decizie! Drumul e din ce in ce mai ingust si se finalizeaza (dupa un alt moment de cumpana unde am ales traseul gresit) cu o bucata de teren inclinata si foarte moale pe care rotile patineaza. Am uitat sa mentionez ca ploua marunt. Aveam astfel toate datele pentru un inceput de zi nereusit.

Noroi, noroi...

Neputinta

Incercam noi tot felul de solutii sa iesim din impas... nu functioneaza. Contemplam perspectiva de a ramane acolo... Plec spre ultima casa pe care o zarisem, in speranta ca voi putea gasi pe cineva cu un cal. Avem noroc si intalnesc un localnic dispus sa ne ajute. Datorita calului (o minunata si puternica iapa pe nume Stela) reusim sa iesim cu chiu cu vai din noroi. Scena ar fi meritat cateva fotografii (incordarea calului a fost extraordinara), dar eram usor panicata de situatie si abandonasem aparatul.

Castigul micii noastre aventuri a fost aceasta ultima fotografie care mie imi place in mod deosebit, mai ales pentru atmosfera sa rustica. Daca nu am fi revenit in oras, nu as fi putut sa o fac.

Din Sighet pornim din nou, pe drumul cel lung spre casa.

Calatoria prin Maramures este acum un vis implinit, dar inca recurent. Abia astept sa revin in aceste locuri, sper ca la primavara...

6 ore in Ceahlau

2011-11-30T10:19:00.023+02:00

Nici o luna fara o iesire in Ceahlau incepand din august...

De data aceasta alaturi de Arrow si Tofanel, asa... ca sa nu stam acasa, sa facem putina miscare si sa vedem cum mai arata toamna in Ceahlau.

Traseu: Izvorul Muntelui > Jgheabul cu Hotar > Dochia > Lutu Rosu > Izvorul Muntelui
Vremea: cer senin cu o lumina frumoasa de toamna, nu foarte rece
Participanti: Arrow, Tofanel si eu

"Hai mergem? sau ce facem aici?"

Arrow e nemultumita de tratamentul ce i se aplica

Sus ne odihnim putin in soare

In fata cabanei Dochia

Cred ca am fotografiat stancile acestea de zeci de ori

Tofanel in Camera Patrata

Urmeaza o drumetie in Ceahlau in decembrie?

Tura membrilor "Hai pe munte", 14-16 octombrie

2011-10-20T11:25:00.070+03:00

Pentru ca altcineva a scris cald, frumos si emotionant despre aceasta tura (povestea lui Andrei aici), eu completez doar cu cateva imagini.

Traseele:

Prima zi: valea Dornei – Şaua Terha – Vf. Străcior – Vf. Bistriciorul – şaua Bistriciorul - refugiul Salvamont Bistriciorul (parcurs in 6 ore, cu o balaureala la final)

A doua zi: intoarcere la Vf. Bistriciorul – piciorul Bistriciorului – pe sub Vf. Strunior – Curmătura Tihului – sub Vf. Ruscii – sub Vf. Gruiu – Poiana Izvoarele – coborâre pe pârâul Haitii pana in Gura Haitii (timp de parcurs 10 ore)

Pregatirile de urcus

Plecam...

Aici iarna incearca deja sa se instaleze

Se insenineaza

Si se innoureaza alternativ

Ninge...

Si iar se insenineaza

In saua Terha ne incalzeste putin soarele

Vf. Viisoara

Coboram valea si mergem in dreapta pe unde se vede poteca

Vf. Stracior

Saua Terha de la departare

Vremea se inchide si vizibiliatea scade

Ratacim putin pana ajungem la cabana Salvamont "Bistriciorul"...

... unde ne asteapta o camera bine incalzita si o tuica tare

A doua zi dimineata

Se vad o bucata din lacul Colibita si muntii Bargaului luminati de rasarit

Refugiul Salvamont "Bistriciorul"

Ne intoarcem pe Vf. Bistriciorul (1990m)

Cerurile se mai deschid din cand in cand si ne dezvaluie bucati de peisaj

Vf Pietrosu in departari

La monumentul eroilor de sub Vf. Gruiu

Pauza de odihna

Noi mergem spre Curmatura Tihului

Fotografia de grup a participantilor - Ducu, Paula, Florin, Andrei, Ionut, Ramiro, eu, Bazil, domnul Costel si Aurica

Ceahlau - prima ninsoare a sezonului

2011-10-12T10:20:00.009+03:00

O iesire de 2 zile in Ceahlau... in fotografiile lui Ionut.

Am urcat pe Jgheabul cu Hotar intr-un peisaj atins de toamna, asteptand ninsoarea prognozata, care si-a facut aparitia spre seara, fara a inceta sa se cearna pana dimineata. A doua zi, tot peisajul din jurul cabanei Dochia era albit si inca viscolea usor.

Am coborat pe traseul prin Poiana Maicilor, intr-un cadru de iarna adevarata (la poalele Ceahlaului ploua insa, fiind altitudinea joasa).

Frumos a fost, minunata mai e zapada.

O zi in Ceahlau

2011-09-12T14:22:00.060+03:00

O zi senina de toamna blanda si calduroasa a fost...

O zi in care a luat nastere un nou grup de terapie si sprijin numit "Comozii Anonimi" (copyright-ul ii apartine lui Tofanel) noi 5 drept membri fondatori: Ioana, Irina, Iuliana, Tofanel si eu. Ideea a pornit de la povestile pe care le insirasem fiecare despre momentele de inertie care ne cuprind uneori si cat de mult ajuta sa fie prin preajma cineva care sa nu te lase prada lenei. Asa incat cine doreste sa combata plictisul, lipsa de chef si lenea sa vina cu noi...

Am plecat din Iasi in jurul orei 7.30 spre Durau, iar la 11 intrasem deja in traseu (noroc cu Furia rosie a lui Tofanel). Planul initial fusese sa urcam la Dochia pe la cascada Duruitoarea si sa coboram pe la Fantanele, dar dupa o oarecare chibzuiala ne-am gandit ca prudent ar fi sa urcam pe la Fantanele si odata ajunsi sus, daca am fi avut timp, sa coboram pe la cascada. Bun plan si buna decizie. Am urcat in 3 ore si am coborat in 3 ore jumatate.

Per total ne-am miscat foarte bine (doar aveam rucsaci usori si foarte usori), fara momente de criza, razand si sporovaind in permanenta. Unul dintre momentele amuzante si care ne-a revenit de multe ori in atentie pe parcursul traseului, s-a petrecut chiar la intrarea in traseu cand am fost intrebati pe unde se merge la cascada "Caraitoarea". Abia abtinadu-ne sa nu radem l-am corectat si i-am indicat traseul potrivit.

Panaghia

Lui Tofanel i-a aparut un model pe tricou

Mergem sau nu mergem pe Toaca?... nu mergem...

Tofanel nu prea si-a risipit cuvintele cu noi pe traseul de urcare... (am aflat mai tarziu de ce, ii era foame si nu se simtea bine, dupa o ciorba buna la Dochia si-a revenit si a prins glas)

Frumoase culori si frumos verdele acesta inchis pe care eu il asociez cu o culoare de ulei care imi placea cand eram mica, numita verde de China

Si coboram...

E toamna

Participantii:

Ioana

Irina

Iuliana

Tofanel

Eu

Peninsula 2011 - 4 days of sun, water and music

2011-08-28T21:37:00.137+03:00

4 zile in care nimic nu a fost neobisnuit sau nelalocul lui, in care puteai vedea linistit un tricou cu Iron Maiden leganandu-se pe ritmuri de mambo sau cha cha cha (mai ales sub inlesnirea berii), 4 zile de soare si balaceala cu 4 seri de concerte din cele mai diverse, de la rock (cu toate derivatele - rock alternativ, punk rock, heavy metal, symphonic rock) la ska, hip hop si drum and bass.

Numele complet al festivalului este Tuborg Greenfest Peninsula/Felsziget si intr-adevar verde a fost... organizatorii au avut mare grija ca locul pe care s-a desfasurat toata manifestarea muzicala sa ramana curat dupa plecarea tuturor participantilor. In permanenta s-au strans paharele si dozele de bere, chistoacele in cantitati industriale, peturile si ambalajele, iar peste tot se gaseau cosuri de gunoi si tomberoane pentru colectare selectiva. O initiativa de admirat si de urmat...

Noi ne-am petrecut cea mai mare parte a timpului de dinainte de concerte in complexul de agrement aflat langa locatia festivalului (cu mult spatiu verde, vreo 7-8 bazine de inot de diferite dimensiuni si adancimi, cu un mic lac pentru hidrobiciclete si desigur cu tot felul de terase si restaurante), la plaja si in apa.

Pentru mine festivalul a inceput cu Zdob si Zdub drept incalzire. Am descoperit apoi K's Choice si Kasabian (ambele minunate), am regretat ca in loc sa raman la concert la Urma (sunau extraordinar de bine) am ajuns la Guano Apes, am participat cu bucurie la un concert The MOOoD, am dansat pe melodiile de la Ska Cubano (pe muzica carora m-as agita cu mare drag si alta data - vorba unui prieten, nu stiam ca ska-ul e atat de distractiv), i-am audiat cu mare placere (ca intotdeauna) pe cei de la Luna Amara - gandindu-ma la prieteni de departe care si-ar fi dorit sa fie acolo, l-am asteptat cu nerabdare pe Iggy Pop care ne-a surprins cu energia-i ce parea fara sfarsit (are 64 de ani!) si am incheiat festivalul cu Suie Paparude intr-un concert incendiar, ca si anul trecut, (ce s-a desfasurat in mod traditional incepand cu ora 3 dimineata) - am fost singura dintre prietenii cu care am venit care a ramas pana la sfarsit, transportata de muzica de care am convingerea ca are potential hipnotic (mai ales sub influenta alcoolului).

Din nefericire am fost nevoita sa pierd ultima seara (cu Compact, Within Temptation si Dub FX) din motive intrucatva dependente de mine.

DIMINETILE SI DUPA-AMIEZILE NOASTRE

Indreptandu-ne spre micul dejun si cafeaua de dimineata, inainte de baia zilnica

Tofanel despicand apele de ziua lui - La multi aaaaaani!

Spre aducere aminte am trecut si pe la zona de bungee jumping - nu cred ca voi mai avea vreodata curajul sa fac un salt in abis.

Ana a incercat, dar frica de inaltime nu i-a permis sa sara (cel putin a incercat sa-si invinga teama)

Una dintre activitatile posibile - zbor cu parapanta cu motor

O indeletnicire in afara celei de a casca gura peste tot, a fost sa ne facem tatuaje temporare la cortul Orange.

Andrei are un flamingo

Si un semn muzical

Eu un delfin

Ada o pisica

Toate ne-am instelat cumva

SERILE NOASTRE

Zdob si Zdub

K's Choice

Sarah Bettens

Urma

Guano Apes

Ada

Alt Andrei

The MOOoD

Kasabian

Tofanel dezlantuit in public

Robozel in lumina concertului

Ada si Andrei

Luna Amara

Ska Cubano

Iggy and the Stooges

Iggy a invitat publicul pe scena care s-a conformat fericit

Ultima imagine de pe "film"

Nu stiu ce va fi anul viitor, dar un lucru e cert, Peninsula e un festival unde merita sa revii.

Creasta Pietrei Craiului, 13-15 august

2011-08-19T10:45:00.128+03:00

Cumva, neplanificat, ajung in Piatra Craiului in fiecare an (uneori chiar de mai multe ori), acum s-a intamplat spre sfarsit de vara...

* * *

Avand in vedere week-end-ul prelungit, mi s-a parut posibila parcurgerea integrala a creastei Pietrei Craiului (pe care am mai facut-o pe bucati in anii trecuti) si i-am propus lui Ionut acum cateva saptamani sa mergem. Dupa cateva zile mi-a spus ca si Mihai il intrebase daca nu este interesat de o iesire in Crai, tot pentru creasta. Intr-un final ne-am strans in numar de 7:

Ionut

Mihai

Mihaela

Paula

Nicu

Iulian (care a venit din Bucuresti)

Eu

Mihai ne-a organizat, el a facut traseul si s-a interesat de transportul dus si intors. Planul era: plecare sambata dimineata (la 6) cu microbuzul din Iasi la Brasov, din Brasov in Zarnesti cu garnitura particulara, apoi cu un microbuz pana in Plaiul Foii, innoptat la refugiul Spirlea (aveam corturi la noi pentru orice eventualitate), duminica dimineata urma sa strabatem partea sudica din saua Funduri pana la refugiul Grind, iar luni creasta nordica pana la Turnuri si inapoi acasa cu un tren de noapte ce ajungea in Iasi marti dimineata la ora 8.30.

Planul a fost respectat intocmai, mai ales ca am avut parte de o vreme foarte buna - nu ne-a plouat si nu a fost prea cald, soarele a fost mai tot timpul acoperit de norii de vara, fapt care ne-a ajutat sa nu ne deshidratam. Fiecare a dus cate 4l de apa, exceptie facand Mihai, care a avut 8l - ne-am dat seama in aceasta calatorie ca nici un rucsac nu este prea greu pentru Mihai, care nu oboseste niciodata, nu ii este frig si nu il dor picioarele. Si face si fotografii, albumul lui e aici.

Ajunsi devreme in Plaiul Foii, ne dedam la o masa calda (si un pahar de vin) la cabana omonima, iar in jurul orei 16 purcedem spre refugiul Spirlea. Zona este foarte, foarte aglomerata de corturi si gratare. Noi ne retragem in padure...

Nu stiam cat de dor imi fusese de aceasta imagine

Si am pornit...

Privim cu o oarecare ingrijorare cum se aduna norii sus

Ajunsi la refugiu ne instalam, mancam si pregatim focul in vatra pe care o gasim deja amenajata.

Ne interesam de traseul de a doua zi

Norii se risipesc

Pentru ca descoperim ca nu avem nici un mijloc de a aprinde focul, incercam sa ne descurcam

Nu ne iese

Noroc de bricheta pe care ne-o imprumuta niste drumeti cehi veniti din creasta si care innopteaza alaturi de noi, doar ca la cort

Focul se inalta

Si devine din ce in ce mai puternic...

... prilej pentru cateva fotografii la lumina lui

A doua zi, nu foarte devreme (pe la 9 asa...) plecam mai departe spre Saua Funduri.

Creasta in lumina diminetii

Privim in dreapta culmile impadurite, ce bine ca inca mai sunt asa

Strabatem Marele Grohotis

Riduri, riduri

Un mic popas

Se aduna norii deasupra Iezerului

Si se dezvolta pe verticala, amenintator

Urcam cateva saritori usoare

Ajungem in sa. Aici stam aproximativ o ora observand schimbarile vremii si asteptand evolutia norilor.

Facem o fotografie de grup

Orizontul spre care ne indreptam se intuneca... ezitam

In Iezer ploua bine

Muntii Bucegi

Hotaram sa ne retragem la refugiul Funduri pana trec norii, prilej de odihna de cateva minute in diverse locatii si pozitii.

Dupa vreo ora si cativa stropi de ploaie continuam traseul.

Vedem flori de colt (primele din acest an pentru mine)

Si garofita Pietrei Craiului

Intalnim o caprita foarte indrazneata

Cu ied

Vedere de sus cu Marele Grohotis

In jurul orei 8 seara ajungem la Grind. Suntem nevoiti sa punem corturile (si acolo panta e destul de accentuata), intrucat locurile din refugiu sunt ocupate sau pe cale de a fi ocupate. Urmeaza o noapte chinuitoare in care alunec in permanenta si reusesc sa dorm doar ghemuita in jumatatea de jos a cortului.

Luni dimineata soarele alunga ceata de inceput de zi.

De-acolo venim...

Si-ntr-acolo mergem...

Ne trezim cu o cafea rece

Grup restrans HPM in Piatra Craiului

Sudica

Plecam... ne rasfiram pe creasta si ne impartim varfurile.

Ionut Talpa-Iute este in frunte

On the edge, looking into the abyss

Pe Vf. La Om

Marcaj din creasta

Nordica

Ambele sectiuni ale crestei sunt frumoase si spectaculoase si ambele au zone in care nu este bine deloc sa te impiedici, dar totusi creasta nordica (care-mi place mai mult) mie imi pare a avea portiuni expuse mai inalte, mai aeriene si totodata mai periculoase.

Pe prima culme se vede o silueta mica, este Mihai, iar in planul doi e vf. La Om

Ritmuri, ritmuri

Un clopotel izolat

In jurul orei 13 ajungem la Vf. Ascutit. Calculam ca trebuie sa mergem cat mai repede spre Zarnesti (Iulian trebuie sa ajunga la un tren de Bucuresti ce pleca din Brasov la ora 19). Ne impartim, el si Ionut merg inainte, grupul de mijloc este constituit de mine, Paula si Nicu, si ariergarda din Mihai si Mihaela.

Ne indreptam spre Turnuri, creasta coboara mult, deja genunchii mei incepeau sa se resimta, dar nu stiau inca ce-i asteapta. Trecem de zona Turnurilor (foarte frumoasa, mi-ar placea sa revin) si ajungem in Saua Crapaturii.

Ultima portiune de descatarat (sau catarat, depinde de directie) din traseul Turnurilor

Ne aflam la rascruce de drumuri...

Cred ca era mai bine daca mergeam pe la Curmatura, valea Crapaturii ne-a chinuit genunchii si gleznele cu coborarea accentuata si pietrele alunecoase. Nu cred ca voi mai cobori vreodata prin aceasta vale. Mi-am adus aminte ca am mai fost pe acolo intr-o iarna, dar atunci a fost minunat, zapada este cu mult mai blanda si-ti asigura o alunecare placuta spre in jos.

Ajungem intr-un final in Zarnesti, apoi in Brasov si luam trenul care ne aduce dupa 10 ore la Iasi, pe un drum intortocheat. Tin minte ca printre desele treziri (a fost o noapte de cosmar) am vazut trenul oprit in Miercurea-Ciuc, apoi Onesti si apoi Barlad. Imi imaginez cu greu zig-zag-ul pe care l-a facut.

Copil, catel, frisbee, Bucium

2011-08-04T17:11:00.025+03:00

Fotografii © Ada

Imi plac...

2011-08-02T10:16:00.015+03:00

Diminetile. Apa. Prietenii mei. Arrow. Ciocolata neagra si Milka Chocolate Dessert. Mirosul de floare de tei. Sa beau cafea stand de vorba cu un prieten. Natura. Sa vad rasaritul la munte. Sa prind apusul la mare. Florile de camp. Sa scriu de mana. Zapada. Fulgerele si tunetele. Cutremurele. Placinta cu branza. Brazii. Sa zbor cu avionul. Brocolli cu gorgonzolla. Scoicile. Cartile. Noaptea de Sanziene. Conurile de brad. Mancarea vegetariana. Muzica simfonica. "The girl with a pearl earring" - filmul, dar mai ales tabloul. Cerceii, bratarile si colierele. Istoria. Catedralele gotice. Culorileeeee! Muzica folk. Limba franceza, vinul rosu si branza cu mucegai. Limba romana. Ion Minulescu. Teatrul. Oana Pellea. "Ultima scrisoare". "Mistretul cu coltii de argint". Soarele, roua, iarba. Sa ma plimb desculta prin iarba plina de roua, dimineata la munte. Sa pun cortul. Sa strang coarda de catarat. Sa plec in calatorii lungi. Sa plec in calatorii scurte. Ploaia de vara. Curcubeul. Sa-mi inving inertia. Sa ma trezesc dimineata devreme. Sa fac inca un pas mai departe, desi sunt epuizata. Sa citesc. Sa cunosc oameni noi. Chris Rea si Mariza. Sa stau de vorba cu prietenii mei. Primavara. Toamna. Iarna. Vara. Rachmaninov, Ceaikovsky si Beethoven. Pink Floyd. Inotul. Caii. Science - Fiction-ul. "Mana stanga a intunericului". "Sonata pentru oameni buni". Mirosul de motorina. Sa rad. Sa dansez. Sa fiu uneori singura. Sa citesc. New York-ul. Muntii Bucegi. Florile de colt. Lalelele. Norii. Ceahlaul. Fisticul. Siropul de muguri de brad. "Le Vent Nous Portera" de la Noir Desir. "Koop Island Blues". Sa ma scald noaptea in mare. Sa dansez pe plaja. Cerul instelat. Jacques Brel. Ciresele si caisele. Croissantul cu crema de migdale. Sa-mi strecor picioarele in raurile reci de munte. Vocea lui Ozzy Osbourne. Picturile lui Vermeer, Rembrandt si Bruegel. Libraria Carturesti. Povestile. Lumea lui J.R.R. Tolkien.

Si mi-e dor de Florian Pittis

La Dochia

Iesire in Ceahlau, cu Tofanel si Arrow

2011-08-01T08:23:00.035+03:00

Pentru ca nici eu si nici Tofanel nu mai fuseseram in Ceahlau din noiembrie anul trecut. Pentru ca voiam sa o scot pe Arrow la munte. Pentru ca imi doream sa vad cum mai este la Dochia si daca ceaiul a ramas la fel de bun. Pentru ca din cand in cand mi se face dor de primul munte pe care am urcat...

Traseele foarte cunoscute - urcare prin Poiana Maicilor - 2,5 h, coborare pe Lutu Rosu (conditionati de ceata) - 1,5 h. Tofanel isi propusese sa ma alerge, si asa a fost, am urcat si am coborat mai repede decat in ritmul meu obisnuit.

Vremea a fost foarte buna pe prima parte a traseului, dar in timp ce ne trageam sufletul la Dochia a venit ceata si am coborat apoi o buna bucata intr-o atmosfera umeda.

Arrow este in frunte, alearga in permanenta in sus si in jos... daca ar sti cat mai este pana sus poate si-ar pastra energia

Si ne conduce pe tot parcursul, intorcandu-se din cand in cand si intrebandu-ne din priviri daca pe acolo e traseul

Poiana Maicilor

Vedere spre lacul Bicaz din poiana

Arrow in alerta

Arrow odihnindu-se...

... si alintandu-se

Am verificat si interiorul refugiului inchis de pe platou... nu este nimic inauntru

Tofanel

Delicate flori de munte

Arrow si celalalt frate-miu asteptandu-ma sa urc pe ultimul jgheab

Un moment de tandrete

La cabana... privirea lui Arrow cere mancare

Ceaiul e in continuare bun, dar parca ii lipseste ceva... (ah! da' stiu ce - romul!)

La plecare, nu se mai vede nimic in vale

La finalul drumetiei avem cu noi un catel extenuat, dar fericit (sper)

In Rodnei, 15-17 iulie

2011-07-20T17:01:00.083+03:00

Ma confrunt cu o teribila lipsa de inspiratie de cateva saptamani...

O relatare mai mult in imagini decat in cuvinte despre sfarsitul de saptamana prelungit petrecut in muntii Rodnei (ignorand detaliile calatoriei spre Borsa si ale reintoarcerii acasa).

Incep cu sfarsitul - aceasta este fotografia de final a grupului nostru (10 am fost, incluzand-o pe Saşa) alaturi de domnul care ne-a gazduit la statia meteo

Si continui cu inceputul...

Ne pregatim sa intram in traseu, domnul Costel cu unul dintre rucsacii sai legendari

Saşa a avut parte de cateva zile solicitante

Traseul nostru a debutat cu ascensiunea pe inserate din Borsa spre cabana meteo, ascensiune ce a durat aproximativ 5 ore jumatate pana la sosirea sus a tuturor (in jurul orei 21.30).

Am inceput sarind vreo 5-6 parleazuri

Vedere spre est

Pe margine de drum, ne abatem 20 de minute intr-un afinis (sunt foarte multi rugi de afine de-a lungul traseului, nu trebuie decat sa intinzi mana)

Ritmul de mers a fost putin prea lent si eu nu am rezistat foarte mult mergand incet. Am avut noroc de Florin (si el de mine, dupa cum sustine) ca ne-am facut tovarasi de drum, am lungit pasul si am mers inainte spre cabana.

Urcusul nu e greu (exceptand poate ultima panta), dar e pe drum forestier si ne cam macina talpile, gleznele si genunchii

Pentru mine prima seara a ramas memorabila intrucat am facut cunostinta (prin mijlocirea domnului Costel) cu ceea ce se numeste "inlocuitorul de frontala" (o minunata afinata cu rom) al carui fan infocat ma declar.

* * *

A doua zi, dimineata de sambata, ne pregatim de traseu separati in 2 grupuri, unii pe traseu nemarcat, altii pe traseul cunoscut spre vf. Pietrosu, urmand sa ne intalnim cu totii sus.

Dimineata devreme in fata cabanei meteo, ziua pare promitatoare, desi se anuntase furtuna

La inceput de drum

Calauziti de domnul Costel, eu si Florin ne inscriem pe traiectoria primului traseu nemarcat parcurs de mine (si cred ca si de Florin) din muntii Rodnei. Calcam rugi de mure si depasim jnepeni, urcam aproape lin spre piciorul Turnul Rosu (?).

Se vede cararea pe care am venit, pe sub Piciorul Mosului

Vedere spre nord... in ultimul plan sunt muntii din Ucraina

Intr-un scurt popas, Florin are ambitia sa atinga zapada in iulie si urca repede pana la primul petec

O mica silueta cu tricou albastru se profileaza pe albul murdar al zapezii

Deja simtim amenintarea incipienta a norilor, futuna anuntata se pregateste sa se manifeste

Nelipsitele imagini din flora...

Stirigoaie

Ultimii bujori de munte ai anului

Oare ce-o fi?

Unul din numeroasele soiuri de clopotei

Plecam mai departe, mai avem cale lunga pana pe varf...

Norii incep sa se ridice si sa se adune

Vin si din partea cealalta a muntelui

Mai apucam sa vedem drumul "Purgatoriului" dupa cum l-a intitulat domnul Costel

Ceata urca pana la noi

Ne cuprinde si ne aduce ploaia

O ultima imagine cu peisajul invaluit de ceata (atmosfera devine prea umeda pentru aparatul de fotografiat)

Ne dam seama ca nu vom reusi sa evitam furtuna, nu putem face altceva decat sa mergem mai departe. Ajunsi pe varf, facem o mica pauza (ceilalti cu care ar fi trebuit sa ne intalnim incepusera coborarea de ceva vreme) si apoi coboram sub clocotul norilor ce se luptau deasupra noastra. Initial nu am auzit decat tunete indepartate, dar pana sa ajungem la cabana am avut prilejul sa vizualizam si lumina catorva fulgere, in timp ce ploaia ne patrunsese deja bocancii, iar pe scurte portiuni am avut parte si de grindina.

Aceasta a fost pe foarte scurt tura in muntii Rodnei. Duminica, pe vreme frumoasa, traseul de intoarcere nu ne-a pus nici o problema.

Verde de Calimani

2011-07-13T11:18:00.111+03:00

Am iesit din casa vineri dimineata cu un minunat sentiment de libertate. In loc sa merg la serviciu ca oamenii ce forfoteau in jurul meu, eu plecam la munte. Avea dreptate Tom Hodgkinson, este atat de bine sa faci lucrurile care iti plac (el vorbea despre chiuleala si lenevire, e adevarat), mai ales cand toti ceilalti sunt nevoiti sa se duca la serviciu.

In gara ii intalnesc pe Florin, Bogdan, Madalina, Cristi, Axi si Catalin, alaturi de care urc in acceleratul de Vatra Dornei, unde aterizam patru ore si jumatate mai tarziu, asteptati de Ionut, deja sosit impreuna cu Liviu, cel care a si venit cu ideea micii expeditii. Ne separam iar si ne reunim aproximativ 2 ore mai tarziu in Gura Haitii - punctul de plecare in traseu, intinzandu-ne la o bere si o vorba pe terasa unei pensiuni. Intram in traseu in jurul orei 16 cu directia Coada Pietrosului, unde urma sa campam. Pornim pe drumul forestier desfundat de noroi si santuri sapate de utilaje grele.

Trecem de vreo 5-6 ori ceea ce am identificat eu ulterior ca fiind Paraul Haitii, traversari care ne imbogatesc interioarele bocancilor cu apa rece si curata de parau de munte

Se incearca gasirea unei solutii pentru a ne inlesni trecerea... fara sanse, cursul e prea puternic si albia adanca

In apropierea acelui varf vom campa in aceasta seara... vreo ora tot sa mai avem pana acolo

Ne apropiem de locul de campare odata cu inserarea

Innoptam undeva dupa coama din fata... maine dimineata trebuie sa urcam pana in saua de sus

Dupa noaptea cu o mica furtuna cu fulgere si tunete puternice, ne intampina o dimineata senina, imbiindu-ne la drum.

Verde, verde, mult verde, de toate nuantele si intensitatile, mai cald sau mai rece

Urcam initial printre jnepenii incapatanati, dar dam apoi de zone cu vegetatie mica

Cristi ajunge primul in sa

In zare ne asteapta Vf Pietrosu (2100m)

Ne regrupam si facem un mic popas...

Cer o fotografie

Si plecam iar... in spate se vede o bucata din creasta Calimanilor

Momaile ne indica traseul

Dupa urcarea pantei abrupte pana in sa (pe post de inviorarea de dimineata) acum parca ne plimbam prin parc

Mergem pe carari pietruite

Admiram inaltimile si departarile

Pietrosul ramane inca departe...

Dar nu de neatins... © Ionut Cristache

Deci cum e Florin? ... sierra delta eco portabil terminat?

Incepem prima coborare pe creasta ingusta

De aici se vede fosta exploatare de sulf, o pata cenusiu-roscata in marea de verde

Ehei... venim de departe

Si am ajuns pe vf. Retitis

Langa cabana meteo facem un alt popas si apoi coboram spre lacul Iezer. Vom campa undeva foarte aproape de el.

A doua zi, strangem devreme tabara si pornim iar spre Retitis, de unde urma sa coboram in Gura Haitii.

Mai fur o imagine cu cariera

Intalnim o herghelie

Ne oprim sa-i contemplam

Frumoase animale

O mica pauza...

De fotografie

Mai departe strabatem orasul parasit, situat langa exploatare

Melancolia mea nu se dezice si ma intreb pe unde or fi oamenii care au populat aceste locuri - au murit? daca nu, unde si cum traiesc? au fost fericiti aici? sunt fericiti pe unde sunt acum?

Da da, stim... republica...

Parasesc zona cu o ultima privire aruncata exploatarii - rana a pamantului

Si totusi cat de puternica este natura...

La final adaug un mic album de fotografii surprinse de-a lungul cararilor insorite. Le-am separat, dar ele fac parte din povestea noastra.

Memento mori

Un melc cum nu am mai vazut

Si nu, nu am intalnit, auzit sau vazut ursi, desi teama mare mi-a fost... Si da, intentionat am trecut cu vederea in povestire soarele arzator ce ne-a creat probleme epidermice si musculitele piscatoare ce ne-au chinuit in fiecare seara. Plus bataturile...

Din nou in Cheile Bicazului

2011-06-29T17:20:00.044+03:00

In cateva cuvinte si cateva imagini

I-am promis lui Alex de ceva vreme ca am sa merg cu el... in ultima perioada ne-am cam petrecut sfarsiturile de saptamana separati.

Fusesem ultima data in chei in ianuarie, cand am ajuns la catarat la gheata pe Bicajel. Nu mai vazusem padurile inverzite ale cheilor de aproape un an. Alaturi de Alex, Petro, Kobe si cel mai bun caine de pe pamant - Arrow, am petrecut cateva ore in chei, in plimbare, pe pereti sau la badminton... fiecare cu interesele lui.

Eu mi-am luat aparatul foto, ca mai intotdeauna cand ies undeva...

Si ca mai intotdeauna fotografiez plante

Cataratori... aici Alex, la faleza de la tunel

Asigurand...

Cu mana in saculetul cu magneziu

Si hop! in urmatoarea priza

Kobe in Lucky Strike

Un nor de magneziu cutreierand soseaua

Un moment interesant al zilei a fost patrunderea intr-una dintre casele parasite si paraginite din statiune, demna de o soarta mai buna...

E fostul sediu CEC, de cat timp oare nu mai functioneaza...

Doriti raspuns?

De ar fi reconsolidata si refacuta ar putea fi o casa minunata... pacat

Imi plac peretii scorojiti, imi par foarte plastici

Eu si cu cainele meu drag in fundal

Privirea care ma topeste

Iasi - Cotnari - Cucuteni sau "Cum sa faci 30 de km pe jos si sa-ti amintesti de geto-daci"

2011-05-31T14:41:00.078+03:00

In urma cu 3 saptamani (am ramas in urma cu foarte multe lucruri, printre care si cu aceste relatari), dupa o pregatire verbala de cu o luna inainte, porneam cu trenul din Iasi spre Targu Frumos 4 prieteni :

Paul

George

Marius

Si eu

Traiectoria suna simplu... coborat in gara Tg. Frumos, mers pe jos 12 km pana la Cucuteni, luat ocazia din Cucuteni la Cotnari si de la Cotnari cu un microbuz inapoi in Iasi. Cam asa s-a si intamplat, doar ca am mers in total vreo 30 de km (masurati). Dar a meritat...

Demult imi doresc sa vizitez zona Cucuteni, o data pentru ca imi place foarte mult ceramica descoperita (din epoca bronzului), pentru ca imi place sa descopar istoria la fata locului si pentru ca e bine sa cunoastem istoria de langa noi.

Iar despre Cotnari... sigur imi place vinul, iar Paul ne si imbiase cu perspectiva pe care ne-o oferea dealul Catalina de langa localitate (unde se afla si ruinele unei cetati geto-dacice).

Si ne-am pornit... iesim din targul Frumos si urmam indicatorul spre Muzeul Cucuteni ce ne informeaza ca avem de mers 9 km (in realitate au fost mai multi).

Am mers pe sosea admirand campurile de rapita si observand transhumanta. Pe drum, doar pentru vreo 500m, un batran dintr-o comuna din zona s-a indurat de noi, si cu intrebarea "cine v-a pedepsit?", a insistat sa ne ia in caruta. Pentru mine, copil necrescut la tara, a fost pitoresc.

Si ne continuam drumul pe jos... Ca de obicei, eu culeg tot felul de impresii vegetale.

Trei frati patati

Inisor

Floarea pastelui

Mierea ursului

Ajungem la muzeu

Dam peste un domn ghid/gardian care ne ofera multe detalii despre istoria locului

Nu stiam ca muzeul adaposteste mormantul unei capetenii geto-dace (si am aflat cu surpindere ca una dintre sotiile capeteniei era sacrificata la moartea sotului, obicei comun se pare), descoperit in 1884

Pe toate dealurile din jur sunt tumuli de acelasi fel, inca nedezgropati.

Mi-as fi dorit sa vad mult mai multe vase expuse, dar se pare ca au luat drumul muzeelor si in loc au ramas doar desene si fotografii.

Fotografie cu 'Hora de la Frumusica" pe care inca o mai tin minte din istoria invatata in scoala primara

Mai sunt expuse in vitrine vase modeste din ceea ce a fost odata minunata si variata ceramica de Cucuteni.

Pe coasta dealului pe care ne aflam, un sculptor originar din localitate a facut o tabara de sculptura si astfel dealul a fost impodobit cu un ansamblu sculptural.

Dupa ce pranzim, e vremea sa plecam mai departe spre Cotnari... avem ceva de mers pana ajungem la intersectia de unde putem lua o ocazie. Daca nu i se face mila nimanui de noi suntem sortiti unui drum de vreo 15 km pe jos sau renuntarii.

Un mic guster ne tine calea

Dupa ce ajungem in intersectie, ne separam, eu merg cu Marius si Paul ramane cu George. Avem noroc si ne incarca cate cineva repede pe toti - in 20 de minute baietii beau bere la o terasa de la intrarea in Cotnari.

Dupa ce ne refacem fortele mergem spre dealul Catalina, cu perspectiva podgoriilor Cotnariului.

Ne resimtim in urma drumetiei de pana acum, dar iar mergem, mergem, nu ne lasam batuti, urcam si, dupa vreo ora, obositi si incalziti, ajungem in varful dealului.

Paul are dreptate, dealul are o atmosfera speciala

Aici, candva, o prelata apara vestigiile cetatii

Dar acum au mai ramas doar cateva pietre, restul au fost folosite de sateni pentru fundatia caselor si gradurilor

Acum, in lutul cetatii isi fac cuiburi pasarile

Dupa atata mers, cultura si istorie baietii sunt infometati, fac foc...

Si organizeaza un festin...

... carnivor, de care eu ma dezic

Dar pe care altii il savureaza incantati

Ajungem tarziu in Iasi, nevoiti sa luam o alta ocazie, dar nu inainte de a-mi imbogati rezerva de vinuri cu 2 litri de vin local din "vita altoi".

Sous le ciel de Paris - 15-26 aprilie 2011

2011-04-29T15:09:00.378+03:00

Imi doresc sa vad Parisul de ani buni. Cred ca, latent, din clipa in care am primit prima mea carte pentru invatarea limbii franceze. A trecut mult timp de atunci, abia intrasem la scoala. A trecut mult timp pana ce am putut sa-mi articulez dorinta, si inca ceva pana cand am realizat-o.

Acum mai bine de o luna aterizam pe aeroportul din Beauvais, dupa o calatorie de 7 ore cu masina din Iasi la Bucuresti, cateva ore de somn care se numara pe degetele unei maini, o trezire foarte matinala, revederea aeroportului Baneasa si un zbor de doua ore jumatate. Odiseea nu s-a sfarsit insa la Beauvais (care e la aproximativ 70 km de Paris)... am luat un shuttle de o ora pana la Port Maillot, in vestul orasului, apoi am schimbat 2 metrouri sa ajungem la hotelul unde ne rezervasem cazarea si, intr-un final, cu bagaje in mana si in spate (printre care si o saltea voluminoasa de boulder, noroc ca e usoara), strabatem vreo 20 de minute un cartier nordic si periferic al Parisului.

Primele impresii, mai ales cu oboseala calatoriei, nu prevesteau nimic bun. Alex parea destul de descurajat, eu insa nu mi-am pierdut speranta... Dupa vreo ora in care ne-am cazat si relaxat am plecat la hoinarit, tinta noastra fiind magazinul "Au Vieux Campeur", cunoscut magazin de echipament sportiv, aflat in apropierea Sorbonei.

Pornim spre metrou si intamplator luam o traiectorie gresita, dar fortuita, intrucat ne duce spre Basilique de Saint-Denis, prima catedrala gotica atat de veche (fondata in secolul VII) de care am avut prilejul sa ma apropii. Ca prin farmec ma linistesc, am ajuns unde mi-am dorit.

Arce gotice (ogive), parte esentiala si identificatoare a arhitecturii gotice

Si orga, parte esentiala a unei catedrale catolice

Luam metroul 1 si ne oprim la statia Les Invalides, pe cheul Senei. Privesc cu lacomie cladirile, strazile si oamenii, sunt prea obosita sa ma bucur exuberant, dar zambesc continuu pe dinauntru si pe dinafara.

Mergem spre Sorbona, a carei directie o stiu aproximativ (noroc de ghidul pe care-l aveam), oprindu-ne din cand in cand pentru o fotografie.

Trecem si pe langa Notre-Dame

Statuia lui Carol cel Mare (Charlemagne) din fata catedralei

Notre-Dame, vedere estica

Central in imagine este statuia lui Saint Denis, protectorul Parisului, decapitat in perioada persecutiei imparatului roman Decian

Arhitectura cladirilor de locuinte (cel putin cele centrale), este foarte placuta, cu un aer aristocratic

Vedem primul magazin "Au Vieux Campeur" (cred ca sunt peste 20 magazine, fiecare cu un specific sportiv, intr-un perimentru de 500mp), nu e cel cu echipament pentru escalada pe care-l cautam. Ratacim pe la aproape toate, pana intram in cel dorit. Dar... dezamgire, Alex nu gaseste espadrilele la care spera, iar cele care i-ar fi placut nu erau potrivite ca marime. Se alege cu o pereche de Miura (La Sportiva).

Reclama

Incheiem seara cu o calatorie indelungata cu metroul si trecand pe la Carrefour-ul din cartier, dupa vin si branzeturi. A doua zi dimineata programasem o iesire la Fontainebleau. Stim ca trebuie sa luam trenul de la Gare de Lyon.

Zis si facut, dimineata urmatoare, intr-o zi minunata, calda si insorita (in Romania lasasem ploaie si frig) mergem cu metroul pana la Gare de Lyon si de acolo inca vreo 40 de minute pana in Avon, localitate unita cu Fontainebleau. Avem un topo aproximativ (cat de aproximativ vom vedea la fata locului) al sectoarelor de bolovani si cateva detalii despre cum sa ajungem la ele. Alesesem o zona apropiata de orasel, Mont Ussy.

Mergem vreo 20-30 de minute prin padurea Fontainebleau care are pentru mine un farmec aparte intrucat stiu ca a fost un loc de inspiratie predilect al pictorilor impresionisti si ajungem intr-o zona ce ofera o combinatie surpinzatoare de pietre si vegetatie.

"La Forêt de Fontainebleau"

Cu salteaua la plimbare

Pietrele par a avea o structura organica, aici un exemplu de suprafata foarte apropiata de aparentele unei epiderme

Bolovani de gresie

Primele miscari la Fontainebleau

Dupa cateva ore in care Alex incearca sa dezlege traseele si miscarile, putin dezamagit ca nu intelege circuitele (traseele sunt organizate in circuite marcate de culori) si marcajele cam amestecate, revenim in Paris.

Duminica e programata zi de vizitat... si muuuuult am mers.

Am inceput cu Sorbona si Pantheonul, am continuat cu Sacré-Coeur (primul loc unde am simtit cu adevarat abundenta turistilor) si stradutele cartierului Montmartre, apoi Arcul de Triumf si ajungem in final langa turnul Eiffel, una dintre revelatiile acestei calatorii.

O bucatica din Sorbona

Detaliu de pe una din portile Pantheonului

Frontonul Pantheonului

Coloane corintice strajuiesc intrarea

Consultand harta, in cautarea obiectivului urmator

O mica pauza, la umbra

Sacré-Coeur

Acrobati si acrobatii

O gura de metrou, stil Art Nouveau

Ne plimbam putin pe stradute

Intalnim o biserica decorata surprinzator si special cu mozaic

Detaliu de mozaic

Luam metroul pana la Arcul de Triumf

Putem ajunge la arc doar prin subteran

Coaja unui artar, copac ce populeaza dens Parisul

Sunt atat de obisnuita cu imaginea turnului ca simbol al orasului incat ma asteptam sa nu-mi spuna nimic deosebit. Dar turnul este o bijuterie arhitectonica amplasat intr-un spatiu ce da senzatia de respiratie larga (cel putin eu il percep ca spatiu larg si aerisit) si sunt sigura ca inaltimea si structura turnului are o contributie esentiala in producerea acestei senzatii.

Moi et la tour

Noi si turnul I

Noi si turnul II

Noi si turnul III

Structura lui imi aminteste de un delicat, dar rezistent obiect de orfevrarie

Campul lui Marte (Champs de Mars), vazut de sus

Vedere asupra Parisului spre vest

Zona centrala a orasului

Vedere spre La Défense, sectorul zgarie-norilor

Coboram pe scari

Si intalnim diverse panouri despre istoria constructiei turnului si despre istoria turnului insusi, frumos concepute si amplasate

O ultima privire spre turn

Luni incepem ziua la Cafe de Flore, pe bulevardul Saint Germain. E o cafenea foarte draguta, ca multe altele din Paris, cu mese asezate pe trotuar si scaune indreptate spre strada, spre trecatori si spre furnicarul de turisti.

O da! ma simt atat de bineeeeeee...

Terasa cafenelei

Am vrut neaparat sa vizitez macar strada (21 rue de l'Odeon) pe care a stat Cioran si aceasta este usa imobilului unde a locuit aproape toata viata lui pariziana

Luni a fost ziua Luvrului... am petrecut vreo 40 de minute la rand si apoi aproximativ 3 ore in muzeu, a fost extrem de obositor cu toata agitatia interioara si zumzetul permanent. Alex mi-a fost de mare ajutor, transformandu-se in ghidul meu si decodificatorul hartii muzeului. Eu ii spuneam unde vreau sa merg si el ma conducea. Si am ajuns la...

Venus din Milo

Victoria din Samotrace

Trecand prin sala sculpturii greco-romane

Pe langa portretul imaginar al lui Homer

Si statuia zeitei Artemis

Am ajuns la Gioconda, care raspandeste un farmec inefabil

Si la potretul lui Thomas Morus a lui Van Eyck

Incheind traiectoria artistica initiatica cu "Dantelareasa" lui Vermeer

In centrul imaginii sunt eu, mica, in galben

Marti am fost iar la Fontainebleau. Am mers la cea mai cunoscuta si frecventata zona de boulder (escalade de bloc, fr.) - Bas Couvier. Daca vrei sa mergi la catarat aici e bine sa vii cu o masina ce-ti inlesneste accesul. Noi am fost nevoiti sa luam un taxi la dus, iar la intoarcere am mers pe jos vreo 2 ore.

Am avut noroc (mai precis Alex) de vreo 2-3 batranei (la 60-70 de ani) binevoitori, care, obisnuiti ai locului si cataratului (de 25-30 de ani), ne-au aratat traseele.

In orasel, dupa 2 ore de mers cu salteaua in spate, pe marginea soselei

Miercuri a fost ziua mea. Intrucat Alex trebuia sa lucreze, a ramas la hotel, iar eu mi-am alcatuit un itinerariu din locuri pe care stiam ca el nu si-ar fi dorit sa le vada (exceptie facand poate atelierul lui Brancusi), dar pentru mine erau esentiale.

Prima oprire: casa in care au locuit Monica Lovinescu si Virgil Ierunca -
8 Rue Francois Pinton. Stiam ca Monica Lovinescu donase casa statului roman pentru a o transforma intr-un centru cultural roman, nu stiam ce s-a ales de acest proiect. Am gasit poarta inchisa cu lacat si casa cu aparenta parasita. Poate ca inca nu sunt bani... sau timp... sau bunavointa.

Am coborat la statia de metrou Danube (un mic detaliu cu aparenta de predestinare) si am iesit intr-o piata mica, luminoasa si linistita ce contrasta cu agitatia pe care o stiam in centru si am gasit imediat casa.

Acestea ii sunt ferestrele

Si intrarea

Am fost foarte emotionata cand am vazut ca pe cutia postala inca le mai sunt scrise sters numele (ca si cum inca ar astepta corespondenta), semn al trecerii lor pe aici

Am plecat de acolo cu sufletul intre bucurie si regret, regret ca ei nu mai sunt si bucurie ca am pasit pe aceleasi scari.

***

Urmatoarea oprire - cimitirul Père Lachaise... De ce mi-as dori sa merg intr-un cimitir unde zac de zeci si sute de ani ramasitele pamantesti ale unor oameni extraordinari? Ce importanta are pentru ei faptul ca oamenii vin si le aduc un omagiu spiritual? Nu stiu... si totusi m-am dus sa-i omagiez si eu. Am trecut pe langa cripte de pictori (Louis David, Gericault, Delacoix, Pissaro), scriitori (Molière, La Fontaine, Balzac, Alfred de Musset, Oscar Wilde, Anne de Noilles), muzicieni (Jim Morisson, Edith Piaf, Gilbert Bécaud), am vazut pietre de mormant frumos impodobite, vechi, imbracate in muschi, cavouri construite asemanator unor catedrale (si m-am intrebam pentru ce atata straduinta cand nu ramane in fapt NIMIC).

M-a impresionat mormantul lui Enescu, pe care l-am cautat cu disperare pentru ca harta ce o aveam nu era foarte bine facuta sau eram eu foarte tulburata. Piatra de mormant e de culoare alb-galbuie dintr-o roca poroasa si are sculptate simplu 3 cruci. M-a surprins simplitatea si senzatia de curatenie (si de nou, de parca piatra abia fusese asezata) pe care mi-a dat-o. Sunt romani care vin si au grija de acest mormant... aduc flori, aprind lumanari si nu uita sa puna un tricolor la capataiul unui mare compozitor.

M-am indreptat apoi spre centrul Pompidou unde ma astepta (si desigur, nu doar pe mine) atelierul lui Brancusi...

Centrul Pompidou la dreapta

Cunoscutul aspect industrial al cladirii

Pe esplanada din fata centrului o tanara cantand la un instrument aborigen - didgeridoo, cu sunet patrunzator

Esplanada din fata intrarii in cladire pe care este arborat un banner cu portretul lui Georges Pompidou

Atelierul lui Brancusi (care a fost donat de catre sculptor statului francez cu conditia ca acesta sa fie pastrat exact cum a ramas in momentul mortii artistului) se afla intr-o latura a esplanadei

Uneltele lui Brancusi

Variante ale "Domnisoarei Pogany" in fundal si "Foca" in planul apropiat

"Leda"

"Cocosul"

"Printesa X" in planul indepartat

Trecerea dintre camerele atelierului

Nici scaunul nu are o forma intamplatoare

Peretele uneltelor cu una dintre versiunile "Pasarii in spatiu" in prim plan

"Pasare in vazduh"

Schite pentru "Poarta Sarutului"

Cu aceasta s-a incheiat ziua mea de miercuri.

Recapituland, sunt 5 locuri si lucruri din Paris care s-au incizat definitiv in sufletul meu: turnul Eiffel, casa Monicai Lovinescu, mormantul lui Enescu, atelierul lui Brancusi, iar ultima zi mi-a prilejuit intalnirea cu cel de-al cincilea lucru pe care-l duc cu mine, bucuroasa, de atunci - posibilitatea de a vedea tabloul lui Claude Monet "Impresie, rasarit de soare" ce m-a suprins prin prospetimea culorilor (are aproape 150 de ani), de parca ar fi fost terminat de cateva ore.

Joi - zi harazita din nou plimbarii in doi. Ziua Notre-Dame. Desigur dupa ce am stat la un oarecare rand am intrat in catedrala. Inauntru... liniste, toata lumea respecta indemnul de la intrare si solemnitatea locasului. Intunericul inerent, lumina palida a lumanarilor, lumina filtrata de ferestrele cu vitralii l-au provocat pe Alex sa se joace putin cu aparatul de fotografiat si cred ca i-au iesit cateva fotografii frumoase.

Marea rozeta nordica

O icoana ortodoxa intr-o catedrala catolica

Cred ca si lui i-a priit Parisul

Vineri, o noua zi de Fontainebleau - deveniseram obisnuiti cu Gare de Lyon si trenurile. De data aceasta am ales cea mai apropiata zona de boulder, Rocher D'Avon. A fost o zi foarte, foarte frumoasa. Am zburdat tot timpul, am gasit conuri fermecate (cele mai mari conuri de pin pe care le-am vazut vreodata, le-am si adus acasa), i-am cautat lui Alex traseele (care mai usoare, care mai grele) din circuitul portocaliu (le-am si gasit) si m-am bucurat ca le-a facut pe toate.

Comparatie intre 2 conuri de pin, cel din dreapta este de dimensiuni normale

Un traseu din circuitul portocaliu

Si un traseu din alt circuit (alb?)

Ultima fotografie la Fontainebleau

In ultima zi la Paris am recapitulat cateva momente din calatorie, am fost la baza turnului, am trecut pe langa Notre-Dame, am incercat pentru a doua sau a treia oara sa intram la muzeul Orsay (dar nu am putut sta de fiecare data la randul ce parea de cel putin doua ore), ne-am plimbat linistit, am mancat (ca in fiecare zi) un croissant aux amandes si pain au chocolat si am vizitat (la insistentele mele) muzeul Marmottan - Monet unde stiam ca se afla "Impresie, rasarit de soare" ce a dat numele curentului artistic impresionist.

In fata muzeului Orsay

O sculptura a lui Jean Dubuffet (ce mie-mi place), descoperita intamplator in curtea unei institutii franceze

Nu stiu de voi reusi, dar imi doresc sa revin aici (si in Franta de altfel) anual. Cateva zile de vacanta in capitala Frantei sunt terapie pentru minte si suflet.

A bientôt Paris!

La Gura Portitei, cu Arrow si prieteni

2011-04-29T15:09:00.357+03:00

De ceva vreme nu mai aflu timp sa-mi completez jurnalul calatoriilor - nu pentru ca nu as tine pasul cu drumurile pe care le fac, ci mult prea multe alte lucruri imi rup timpul in fasii mai mari sau mai mici.

Am insa cateva clipe de liniste, ceva ambitie si putina dispozitie.

Cu aproape 2 saptamani in urma am realizat doua premiere: am ajuns pentru prima data la Gura Portitei si am fost prima oara la mare de 1 mai (desi chiar nu gasesc o insemnatate deosebita acestei zile).

Plecat-am patru (eu, Alex, Ada si Andrei) din Iasi, si cu Arrow cinci (fara de care nu cred ca as fi mers). Stiam ca o asteapta un drum nocturn, lung si chinuitor (ca si pe noi) dar eram sigura ca va fi incantata de doua zile petrecute in colectivitate (prilej de atentie si afectiune) si in spatii deschise si marine.

Sambata, in jurul orei 3 in zori de zi ieseam din Iasi, cu speranta slaba de a mai prinde vaporasul de ora 9 din Jurilovca... speranta desarta, ajungem la jumatate de ora dupa plecarea acestuia. Nu ne ramane de facut decat sa ne pierdem timpul in mod placut prin imprejurimile oraselului de pe malul lacului Razim. Bem cafea, mancam, lenevim si ne plimbam, prilej sa gasesc tot felul de elemente vegetale, trecute sau renascute.

Sau cuiburi in lut facute de diverse pasari mici, al caror nume sigur le stie un bun prieten de-al nostru

Pasarile s-au retras, agitate de prezenta noastra

Asteptand vaporasul, in plin soare

Si vine vaporasul de ora 14... ne urcam cu numeroasele bagaje pe care le avem si cu Arrow care este imediat adoptata de catre toti pasagerii.

Imi dau seama inca o data cat de mult iubesc apa. O fi de vina si predispozitia astrologica, dar apa imi da un sentiment de liniste si de libertate interioara, mai ales atunci cand imi umple intreg orizontul.

Cormorani pe o insulita temporara

Ne apropiem de satul de vacanta

Si ajungem in rezervatia Delta Dunarii, satul de vacanta Gura Portitei... Intampinati de Sandra si Adi ce venisera de cu o zi inainte, trecem pe la receptie sa ne platim cazarea. La corturi ne mai astepta Laura, Alina si Mihai.

Fac cunostinta cu mica bucata de pamant nisipos dintre lac si mare. Nisipul e proaspat afanat si ni se afunda pasii pana la glezne. E curat si liniste, bate vantul si se aude marea zbatandu-se. Nu mai rabd si ma duc sa incerc apa cu piciorul - e rece. Arrow alearga dezlantuita si tot aduce scoici pe care sa i le aruncam, pe care apoi ea sa le aduca inapoi sa i le aruncam din nou.

Toate casutele, umbrelele de pe plaja, structura de lemn a teraselor si baile sunt varuite si vopsite in combinatia de alb cu albastru, casuta din imagine nefacand exceptie

Pe seara ni s-a pregatit un program artistic, traditie din cate am inteles - un cor de lipovence si foc de tabara.

Incheiem ziua cu un spectacol care este pentru mine impresionant si emotionant.

* * *

Dupa ziua calduroasa de sambata, duminica ne intampina cu raceala si nori. O duc pe Arrow la o plimbare de-a lungul tarmului spulberat de vant.

Multe scoici au esuat pe aceasta margine de mare

Numai Arrow stie ce si cate mirosuri simte

Ne incalzim alergand - pe langa acest joc al carui nume nu-l stiu, am jucat 2 minunate jocuri ale copilariei, "ratele si vanatorii" si "7 pietre"

"Follow the red ball"

Dupa ore infrigurate petrecute in peregrinari pe plaja si cu inspectarea zonei, ne inghesuim toti intr-un cort, cu Arrow la mijloc si jucam "Mafia" pana tarziu in noapte.

* * *

Luni, in dimineata plecarii, pe o vreme ne schimbata, la fel de innourata si rece, dupa o trezire lenta ne facem bagajele si asteptam vaporasul la cheu. Aflam ca ni s-a pregatit o plecare cu salupa... navigatul cu 60km/h ne-a asigurat o experienta cel putin interesanta si ne-a scutit de o ora petrecuta pe vapor, batuti de vanturi si valuri.

Asteptand salupa, facem fotografiile de grup - de la stanga la dreapta, Arrow, Alex, Andrei, Ada, Adi (ai zice ca special s-au asezat asa), Laura, Sandra si eu

Asa aratam din fata - Sandra, Laura, Adi, Ada, Andrei si Alex

Si eu

Ajungem teferi in Jurilovca si ne incarcam bagajele in masini. Pe drumul de intoarcere ne oferim cateva ore la poalele muntilor Macin si chiar urcam aproximativ o ora pe o carare lina, bucurandu-ne si de un mic interludiu solar.

Un izolat stanjenel salbatic

Arrow e incantata sa zburde, sa urce, sa coboare si iar sa urce

Cu limba de un cot, dar fericita

Bolovani de granit

Fotografia mea preferata din albumul excursiei

Ultima fotografie a zilei